Pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers.
Pe timp de noapte, pietonul sau persoana asimilată acestuia, care circulă pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuar sau acostamente, trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau să poarte o sursă de lumină, vizibilă din ambele sensuri.
Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.
Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora sau nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.
Sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de construcţie specială, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mâna, precum şi cele care se deplasează pe patine sau dispozitive cu role.
Se exceptează de la respectarea regulilor stabilite pentru pietoni poliţistul rutier şi persoanele care se află pe platforma drumului public şi sunt autorizate, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să îndrume sau să dirijeze circulaţia rutieră, în condiţiile stabilite prin regulament.
Se interzice pietonilor şi persoanelor asimilate acestora:
- a) să se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulaţie prioritară care are în funcţiune semnalele speciale de avertizare luminoase şi sonore;
- b) să traverseze partea carosabilă prin faţa sau prin spatele vehiculului oprit în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, cu excepţia cazurilor în care există treceri pentru pietoni, semnalizate corespunzător;
- c) să prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare;
- d) să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise;
- e) să ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulaţiei;
- f) să traverseze calea ferată atunci când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori când semnalul luminos sau acustic interzic trecerea;
- g) să circule pe pistele pentru biciclete, amenajate şi semnalizate corespunzător.
Se interzice oricărei persoane să efectueze acte de comerţ pe partea carosabilă, pe acostament, pe trotuar, în parcări ori în staţiile mijloacelor de transport public de persoane.
Persoanele care se deplasează pe drumul public formând un grup organizat, o coloană militară sau un cortegiu trebuie să circule în formaţie de cel mult trei şiruri, pe partea dreaptă a carosabilului, în sensul lor de mers, ocupând cel mult o bandă de circulaţie.
De la lăsarea serii şi până în zorii zilei, precum şi ziua, în condiţii de vizibilitate redusă persoanele care se află în faţa şi în spatele şirului dinspre axa drumului, trebuie să aibă o sursă de lumină de culoare albă, respectiv roşie, care să fie vizibile pentru ceilalţi participanţi la trafic. Persoanele care formează şirul dinspre axa drumului trebuie să aibă aplicate pe îmbrăcăminte elemente fluorescent-reflectorizante.
Conducătorii de grupuri organizate, de coloane militare sau de cortegii sunt obligaţi să supravegheze permanent deplasarea acestora pe drumurile publice, pentru a nu stânjeni circulaţia vehiculelor.
Se interzice persoanelor care formează o coloană militară să meargă în cadenţă la trecerea peste poduri.
Pentru a conduce un moped pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 16 ani.
Pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
În circulaţia pe drumurile publice, bicicleta trebuie să fie:
- a) prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace;
- b) prevăzută cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie;
- c) dotată cu sistem de avertizare sonoră; se interzic echiparea şi folosirea sistemelor de avertizare sonoră specifice autovehiculelor;
- d) echipată în faţă cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare;
- e) echipată cu elemente sau dispozitive care, în mişcare, formează un cerc continuu, fluorescent-reflectorizante de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor.
În circulaţia pe drumurile publice, mopedul trebuie să fie echipat cu:
- a) instalaţie de frânare eficace;
- b) sistem de avertizare sonoră;
- c) instalaţie de evacuare a gazelor de ardere care să respecte normele de poluare fonică şi de protecţie a mediului;
- d) lumină de culoare albă în faţă, respectiv lumină şi dispozitiv fluorescent-reflectorizant de culoare roşie în spate;
- e) lumini de culoare galbenă pentru semnalizarea schimbării direcţiei de mers, în faţă şi în spate;
- f) plăcuţa cu numărul de înregistrare, amplasată la partea din spate a mopedului fără a obtura vizibilitatea sistemului de iluminare şi semnalizare.
Se interzice montarea la moped a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini, dispozitive ori accesorii de avertizare, decât cele omologate.
Bicicletele şi mopedele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând.
Persoanele care nu posedă permis de conducere pot conduce mopede pe drumurile publice numai dacă fac dovada că au absolvit un curs de legislaţie rutieră în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule.
Dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii acestora sunt obligaţi să circule numai pe această pistă. Se interzice circulaţia altor participanţi la trafic pe pista pentru biciclete.
Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte casca de protecţie omologată.
Se interzice conducătorilor de biciclete sau mopede:
- a) să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificaţia „Accesul interzis bicicletelor”;
- b) să înveţe să conducă biciclete sau mopede pe drumurile intens circulate;
- c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
- d) să circule fără a ţine cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale;
- e) să circule în paralel, cu excepţia situaţiilor când participă la competiţii sportive organizate;
- f) să circule în timp ce se află sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
- g) să se ţină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;
- h) să transporte o altă persoană, cu excepţia copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în faţă un suport special, precum şi a situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane;
- i) să circule pe partea carosabilă în aceeaşi direcţie de mers, dacă există o cale laterală, o potecă sau un acostament practicabil, ce pot fi folosite;
- j) să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
- k) să circule pe aleile din parcuri sau grădini publice, cu excepţia cazurilor când nu stânjenesc circulaţia pietonilor;
- l) să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condiţiile de dotare prevăzute de lege;
- m) să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă;
- n) să circule cu defecţiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;
- o) să traverseze drumurile publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce se deplasează pe bicicletă sau moped;
- p) să circule pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, cu excepţia cazurilor în care, înainte de intersecţie, trebuie să se încadreze regulamentar pentru efectuarea virajului la stânga;
- r) să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă;
- s) să conducă vehiculul fără a menţine contactul roţilor cu solul.
Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate iar, conducătorii de mopede sunt obligaţi să aibă, în plus, certificatul de absolvire a cursurilor de legislaţie rutieră şi certificatul de înregistrare a vehiculului.
Vehiculul cu tracţiune animală trebuie să fie dotat în faţă cu două dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare albă, iar în spate cu două dispozitive fluorescent-reflectorizante de culoare roşie, omologate, montate cât mai aproape de marginile exterioare ale vehiculului.
Plăcuţele cu numărul de înregistrare se amplasează în locuri unde se asigură permanent vizibilitatea acestora, una pe partea stângă şi una la partea din spate a vehiculului.
Atunci când plouă torenţial, ninge abundent sau este ceaţă densă ori în alte condiţii meteorologice care reduc vizibilitatea, precum şi pe timpul nopţii vehiculul cu tracţiune animală trebuie să fie dotat în plus, în partea laterală stângă cu cel puţin o lumină de culoare albă sau galbenă, situată mai sus de nivelul roţilor.
Mijloacele de semnalizare prevăzute mai sus trebuie menţinute curate şi intacte, iar vizibilitatea lor să nu fie obturată de elementele constructive ale vehiculului sau de încărcătura transportată.
Conducătorul vehiculului cu tracţiune animală trebuie să aplice pe harnaşamentul animalului trăgător materiale reflectorizante pentru ca acesta să fie observat cu uşurinţă de către ceilalţi participanţi la trafic.
Pe drumurile pe care le este permis accesul, vehiculele cu tracţiune animală trebuie să fie conduse pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din dreapta a părţii carosabile.
Conducătorul vehiculului cu tracţiune animală este obligat:
- a) să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuţele cu numărul de înregistrare;
- b) să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el şi ceilalţi participanţi la trafic;
- c) să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă a drumului public;
- d) pe timpul opririi sau staţionării pe acostament sau în afara părţii carosabile, animalele trebuie să fie legate astfel încât acestea să nu poată intra pe partea carosabilă;
- e) să nu conducă vehiculul când se află sub influenţa alcoolului, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora;
- f) să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigura că din faţă sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranţa deplasării;
- g) de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă, să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă la partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe partea laterală stângă;
- h) să nu părăsească vehiculul sau animalele ori să doarmă în timpul mersului;
- i) să nu transporte obiecte care depăşesc în lungime sau în lăţime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată ziua cu un steguleţ de culoare roşie, iar noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a încărcăturii;
- j) să nu circule cu animale care însoţesc vehiculul, dacă acestea nu sunt legate de latura din dreapta a vehiculului sau de partea din spate a acestuia, cât mai aproape de partea dreaptă. Legătura nu trebuie să fie mai mare de 1,5 metri;
- k) să nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu roţile vehiculului murdare de noroi;
- l) să nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;
- m) să nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.
Conducătorul de trăsură care efectuează transport public de persoane este obligat să circule în condiţiile stabilite în licenţă de autoritatea competentă.
Vehiculul tras sau împins cu mâna trebuie să fie prevăzut, în faţă şi în spate, cu câte un dispozitiv fluorescent-reflectorizant omologat, de culoare albă, respectiv roşie.
Sunt interzise accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală, a maşinilor şi utilajelor autopropulsate utilizate în lucrări de construcţii, agricole şi forestiere, a animalelor de povară, de tracţiune sau de călărie, precum şi a animalelor izolate sau în turmă pe drumurile naţionale, în municipii şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare de interzicere a accesului.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să amenajeze, cu acordul administratorului drumului public şi avizul poliţiei rutiere, drumuri laterale, căi de acces către aceste drumuri, precum şi locuri de traversare a drumurilor publice destinate circulaţiei animalelor şi vehiculelor prevăzute mai sus, semnalizate corespunzător.
Pentru a circula pe drumurile publice pe care accesul le este permis, animalele, vehiculele trase sau împinse cu mâna, animalele de povară, de tracţiune şi de călărie vor avea câte un conducător, iar vehiculele cu tracţiune animală vor fi echipate şi cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente, în conformitate cu prevederile regulamentului.
Animalele de povară, de tracţiune ori de călărie, precum şi animalele în turmă nu pot fi conduse pe autostrăzi, pe drumurile naţionale, în municipii şi oraşe, precum şi pe drumurile la începutul cărora există indicatoare care le interzic accesul. Animalele de călărie aparţinând poliţiei, jandarmeriei ori Ministerului Apărării pot fi conduse pe drumurile publice din localităţi, atunci când participă la executarea unor misiuni.
Atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, turmele trebuie împărţite în grupuri, bine separate între ele pentru a nu îngreuna circulaţia celorlalţi participanţi la trafic, fiecare grup având cel puţin un conducător.
Atunci când sunt conduse pe drumul public, animalele şi însoţitorii acestora trebuie să circule pe acostamentul din partea stângă a drumului, în sensul de mers, iar când acesta nu există, cât mai aproape de marginea din stânga a părţii carosabile.
Conducătorul de animale de călărie este obligat:
- a) să conducă animalele astfel încât acestea să se deplaseze pe acostament, iar în lipsa acestuia cât mai aproape de marginea din partea dreaptă a drumului;
- b) să nu lase animalele nesupravegheate pe partea carosabilă sau în imediata apropiere a acesteia;
- c) de la lăsarea serii până în zorii zilei, să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante;
- d) să traverseze drumul public prin locurile permise pietonilor numai după ce s-a asigurat că o poate face fără pericol;
- e) să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers spre stânga prin ridicarea în plan orizontal a braţului stâng, iar oprirea prin balansarea braţului drept;
Persoanele care conduc animale izolate sau de povară sunt obligate:
- a) să se deplaseze pe acostament, iar în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din partea dreaptă a carosabilului;
- b) să conducă animalele numai pe partea din dreapta lor, cu ajutorul unei legături care nu poate avea o lungime mai mare de 2 metri;
- c) să asigure deplasarea animalelor înşiruite şi legate unul în spatele altuia;
- d) de la lăsarea serii până în zorii zilei, să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante;
- e) să traverseze drumul public prin locurile permise pietonilor, numai după ce s-a asigurat că o pot face fără pericol.
- Deplasarea pe drumurile publice a unei turme se face cu respectarea următoarelor reguli:
- a) turma trebuie să aibă în faţă şi în spate câte un conducător;
- b) pe timpul nopţii sau în orice alte situaţii când vizibilitatea este redusă, conducătorul care se află în faţa turmei trebuie să aibă un dispozitiv cu lumină de culoare albă, iar cel din spate un dispozitiv cu lumină de culoare roşie;
- c) conducătorii turmei trebuie să ia măsurile necesare ca, pe timpul deplasării pe drum, animalele să nu împiedice circulaţia celorlalţi participanţi la trafic;
- d) animalele trebuie conduse la pas, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, astfel încât să nu ocupe mai mult de jumătate din lăţimea sensului de mers;
- e) la intersecţii, precum şi atunci când traversează drumul, conducătorii turmei trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează;
- f) în deplasarea pe drumurile pe care le este permis accesul, conducătorii turmei sunt obligaţi să nu lase animalele nesupravegheate.