Written by  Apr 24, 2017 - 3170 Views

Intersectii

Intersecţiile sunt:

  • a) cu circulaţie nedirijată;
  • b) cu circulaţie dirijată. În această categorie sunt incluse şi intersecţiile în care circulaţia se desfăşoară în sens giratoriu. În intersecţiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate faţă de cele care urmează să pătrundă în intersecţie.

Intersecţiile pot fi dirijate de semnalul agenţilor de circulaţie, de semafoare sau de indicatoare de reglementare a priorităţii ( sunt singurele indicatoare care transformă o intersecţie din “ nedirijată” în “dirijată”). În cazul în care într-o intersecţie există două sau trei forme de dirijare, ordinea de respectare a lor este cea de mai sus: agenţi – semafoare – indicatoare de prioritate.

Cu menţiunea că, de cele mai multe ori, obligaţiile conducătorilor de vehicule sunt aceleaşi indiferent de tipul intersecţiei pe care urmează să o traverseze, vom sublinia diferenţele de abordare a celor două tipuri de intersecţii.

La intersecţiile prevăzute cu indicatoare şi/sau cu marcaje pentru semnalizarea direcţiei de mers, conducătorii de vehicule trebuie să se încadreze pe benzile corespunzătoare direcţiei de mers voite, cu cel puţin 50 m înainte de intersecţie (atăt în localităti cât si în afara acestora, indiferent de tipul intersectiei) şi sunt obligaţi să respecte semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor.

La intersecţiile fără marcaje de delimitarea benzilor, conducătorii vehiculelor ocupă în mers, cu cel puţin 50 m înainte de intersecţie (atât în localităti cât si în afara acestora, indiferent de tipul intersectiei), următoarele poziţii:

  • a) rândul de lângă bordură sau acostament, cei care vor să schimbe direcţia de mers spre dreapta;
  • b) rândul de lângă axa drumului sau de lângă marcajul de separare a sensurilor, cei care vor să schimbe direcţia de mers spre stânga. Când circulaţia se desfăşoară pe drumuri cu sens unic, conducătorii de vehicule care intenţionează să vireze la stânga, sunt obligaţi să ocupe rândul de lângă bordura sau acostamentul din partea stângă;
  • c) oricare dintre rânduri, cei care vor să meargă înainte.

În zona de preselectare, nu se poate schimba poziţia de mers a vehiculului. În cazul în care s-a ocupat un loc greşit faţă de direcţia de mers dorită, acesta nu mai poate fi modificat în zona de preselectare, continuându-se drumul conform locului pe care se află.

Dacă în intersecţie circulă şi tramvaie, iar spaţiul dintre şina din dreapta şi trotuar nu permite circulaţia pe două sau mai multe rânduri, toţi conducătorii de vehicule, indiferent de direcţia de deplasare, vor circula pe un singur rând, lăsând liber traseul tramvaiului.

Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la acelaşi nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeţi verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-şi continua drumul în direcţia indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiţia acordării priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor care au drept de circulaţie.

Atentie !!!  În această situaţie, de cele mai multe ori, conducătorii autovehiculelor sunt tentaţi să acorde o mult prea mare atenţie vehiculelor ce circulă prin intersecţie şi să neglijeze pietonii angajaţi în traversare.

În situaţiile în care există benzi speciale pentru executarea manevrei, schimbarea direcţiei de deplasare se face prin stânga centrului imaginar al intersecţiei, iar dacă există un marcaj de ghidare, cu respectarea semnificaţiei acestuia.

Schimbarea direcţiei de mers spre stânga, în cazul vehiculelor care intră într-o intersecţie circulând pe acelaşi drum în aliniament, dar din sensuri opuse, se efectuează prin stânga centrului intersecţiei, fără intersectarea traiectoriei acestora.

Amenajările rutiere sau obstacolele din zona mediană a părţii carosabile se ocolesc prin partea dreaptă.

Se interzice intrarea într-o intersecţie chiar dacă semnalul luminos ori un indicator de prioritate permit, dacă din cauza aglomerării circulaţiei conducătorul de vehicul riscă să rămână imobilizat, stânjenind sau împiedicând desfăşurarea traficului.

Conducătorul vehiculului care intră într-o intersecţie la culoarea verde a semaforului este obligat să respecte şi semnificaţia indicatoarelor instalate în interiorul acesteia.

În cazul vehiculelor care pătrund într-o intersecţie dintre un drum închis circulaţiei publice şi un drum public, au prioritate acele vehicule care circulă pe drumul public.

La intersecţia a două drumuri de categorii diferite, au prioritate vehiculele care circulă pe drumul de categorie superioară.

La apropierea de o intersecţie conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanţilor la trafic care au acest drept.

În intersecţiile nedirijate exista obligaţia de a reduce viteza (la maximum 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara lor) indiferent de direcţia de deplasare, pe când in cele dirijate aceasta obligaţie apare doar in cazul efectuării unui viraj.

Noaptea, în intersecţiile dirijate prin indicatoare, conducătorul vehiculului ce circulă pe drumul cu prioritate are obligatia de a semnaliza prin schimbarea alternativă, de câteva ori, a fazei lungi cu cea scurtă. Aceeaşi obligaţie o au toţi conducătorii ce se apropie de o intersecţie nedirijată.

În intersecţiile cu circulaţie nedirijată conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează şi care circulă din partea dreapta ( prioritate de dreapta).

În intersecţiile cu circulaţie dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorităţii de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecţie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeaşi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii. Trebuie spus că indicatoarele “ oprire obligatorie” şi “ cedează trecerea “ sunt egale ca situaţie de pierdere a priorităţii.

În intersecţiile cu circulaţie nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe şine. Acestea pierd prioritatea de trecere când efectuează virajul spre stânga sau când semnalizarea rutieră din acea zonă stabileşte o altă regulă de circulaţie.

În intersecţiile cu circulaţie dirijată, la întâlnirea indicatorului ” atenţie tramvai ”, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe şine, indiferent din ce direcţie circulă acestea.

În intersecţiile cu circulaţie nedirijată, depăşirea este interzisă.

În intersecţiile cu circulaţie dirijată, depăşirea este permisă.

Login to post comments

Recomandari

Cele mai citite postari

Detalii Contact

  • SoferBun.Ro este un concept ce a luat nastere din dorinta de a aduce informatii interesante ce tin de siguranta si educatie in trafic.
  • Instructor auto: Marian PERTEA
  • Ploiesti, PRAHOVA
  • (+40) 723 - 296 - 829
  • This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…