Se consideră staţionare imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată mai mare de 5 minute.
Se consideră parcare staţionarea vehiculelor în spaţii special amenajate sau stabilite şi semnalizate corespunzător. În aceste locuri vehiculele vor trebui aşezate unul lângă altul, conducătorii lor având obligaţia să respecte şi celelalte reguli stabilite pentru staţionare.
Obligaţiile conducatorilor de vehicule în caz de staţionare sunt aceleasi cu cele in cazul opririi.
Orice vehicul care staţionează pe timp de noapte pe partea carosabilă a unui drum public, acolo unde staţionarea este permisă, trebuie să fie semnalizat cu lanterne de poziţie, dacă locul de staţionare nu este iluminat.
Nu este permisă staţionarea pe partea carosabilă, în timpul nopţii, a tractoarelor, a remorcilor, a mopedelor, a bicicletelor, a maşinilor şi utilajelor autopropulsate utilizate în lucrări de construcţii, agricole sau forestiere, a vehiculelor cu tracţiune animală ori a celor trase sau împinse cu mâna.
Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor:
- a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
- b) în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia „Staţionarea interzisă” şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării;
- c) pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m;
- d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice;
- e) pe toată lungimea rampei sau a pantei;
- f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia „Staţionare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, sau indicatorul cu semnificaţia „Zona de staţionare cu durată limitată” peste durata stabilită.
Staţionarea neregulamentara se sancţionează cu amenda prevazută în clasa a II-a de sancţiuni ( 4-5 puncte amendă ) şi aplicarea a 3 puncte de penalizare.
Circulaţia sau staţionarea pe spaţiul interzis care separă sensurile de circulaţie pe autostradă se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni ( 9-20 puncte amenda) şi aplicarea a 6 puncte de penalizare. În acelaşi mod se sancţionează şi staţionarea ori parcarea autovehiculelor pe autostradă în alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate.
Poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.
Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculului staţionat neregulamentar se suportă de către deţinătorul acestuia.