Written by  Apr 25, 2017 - 24971 Views

Autovehicule cu regim de circulatie prioritara

Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitive de iluminare montate pe autovehicule şi au următoarele semnificaţii:

  • a) lumina roşie obligă participanţii la trafic să oprească în direcţia de mers cât mai aproape de marginea drumului;
  • b) lumina albastră obligă participanţii la trafic să acorde prioritate de trecere;
  • c) lumina galbenă obligă participanţii la trafic să circule cu atenţie.

Sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:

  • a) pentru lumina roşie – autovehiculele aparţinând poliţiei şi pompierilor;
  • b) pentru lumina albastră – autovehiculele aparţinând poliţiei, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării care însoţesc coloane militare, unităţilor speciale ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, autovehiculele de serviciu ale procurorilor criminalişti din Ministerul Public, precum şi cele aparţinând Departamentului Naţional Anticorupţie, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă;

Autovehiculele enumerate mai sus trebuie să fie echipate şi cu mijloace speciale sonore de avertizare.

Semnalele speciale de avertizare luminoase pot fi folosite şi fără cele sonore, situaţie în care autovehiculul respectiv nu are regim de circulaţie prioritară.

Semnalele sonore nu pot fi folosite fără cele luminoase.

La intrarea în intersecţiile unde lumina roşie a semaforului este în funcţiune ori indicatoarele obligă la acordarea priorităţii de trecere, conducătorii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară trebuie să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulaţie, în caz contrar urmând să răspundă, potrivit legii.

Când două autovehicule cu regim de circulaţie prioritară, care se deplasează în misiune având semnalele luminoase şi sonore în funcţiune, se apropie de o intersecţie, venind din direcţii diferite, vehiculul care circulă din partea dreaptă are prioritate.

  • c) pentru lumina galbenă – autovehiculele cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite ori care însoţesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanţe periculoase, cele destinate întreţinerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curăţeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului şi depanării autovehiculelor rămase în pană sau avariate, precum şi tractoarele care tractează utilajele agricole si tehnologice cu dimensiuni de gabarit depăşite.

Pe autovehiculele enumerate mai sus şi pe cele aparţinând poliţiei pot fi instalate şi dispozitive luminoase cu mesaje variabile, destinate participanţilor la trafic.

Foarte important de menţionat este modul în care trebuie să procedeze participanţii la traficul rutier în momentul întâlnirii în circulaţie, cu astfel de autovehicule:

  • – la apropierea autovehiculelor cu însemnele poliţiei şi ale pompierilor, aflate în misiune, care au în funcţiune semnalele luminoase de culoare roşie şi albastră şi, respectiv,roşie, concomitent cu cele sonore, conducătorii celorlaltor vehicule sunt obligaţi să oprească de îndată în afara părţii carosabile sau, când nu este posibil, cât mai aproape de partea din dreapta a părţii carosabile şi să permită trecerea acestora;
  • – la apropierea autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară, care au în funcţiune semnalele luminoase de culoare albastră, concomitent cu cele sonore, conducătorii celorlaltor vehicule sunt obligaţi să reducă viteza, să elibereze banda pe care se deplasează autovehiculul prioritar ori să circule cât mai aproape de bordură sau acostament, iar la intersecţii, să le acorde prioritate de trecere;

În situaţiile prevăzute mai sus, pietonilor le sunt interzise traversarea şi circulaţia pe carosabil până la trecerea vehiculelor respective.

  • – conducătorii de autovehicule care se apropie de o coloană cu regim de circulaţie prioritară pot depăşi coloana dacă li se semnalizează această manevră de către conducătorul coloanei.

Se interzice altor conducători de autovehicule să se intercaleze sau să se ataşeze unei coloane cu regim de circulaţie prioritară.

Autovehiculele care formează o coloană, însoţite de un autovehicul cu regim prioritar, vor avea obligatoriu în funcţiune luminile de întâlnire.

Constituie contravenţie, se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4-5 puncte amandă ) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile  neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept.

Recomandari

Detalii Contact

  • SoferBun.Ro este un concept ce a luat nastere din dorinta de a aduce informatii interesante ce tin de siguranta si educatie in trafic.
  • Instructor auto: Marian PERTEA
  • Ploiesti, PRAHOVA
  • (+40) 723 - 296 - 829
  • This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…